Prima pagina / Blog / Articole / Instrumente endodontice - piese indispensabile în activitatea stomatologică

Instrumente endodontice - piese indispensabile în activitatea stomatologică

02 martie, 2021, 23:49

Endodonția este o sferă a stomatologiei care adresează problemele canalelor radiculare și se ocupă cu tratarea acestora.

Astfel că, pentru realizarea cu precizie a unor tratamente cu un grad ridicat de sensibilitate, sunt necesare instrumente endodontice speciale, adaptate procedurilor terapeutice.

Etapele procedurilor tratamentului de canal cuprind:

  1. îndepărtarea pulpei dentare
  2. curățarea camerei pulpare și a canalelor radiculare, dezinfecția și prepararea acesteia, utilizând ace endodontice și soluții de irigare
  3. dacă este necesar, aplicarea unei medicații specifice pe canalele radiculare pentru o perioadă determinată
  4. obturația de canal – ultima etapă a tratamentului.

Cum aceste proceduri sunt nu doar uzuale ci și foarte importante în completarea unui plan de tratament personalizat, instrumentele endodontice utilizate pot fi foarte diferite, în funcție de necesități.

Pe piață există o mare varietate de instrumente ce sunt destinate uzului stomatologic în general și endodontiei în special, cu mențiunea că fiecare instrument endodontic respectă cu strictețe normele ISO.

De altfel ISO și FDI clasifică instrumentele și materialele endodontice, impartindu-le în patru grupe:

  1. Instrumente pentru utilizare manuală
  2. Instrumente acționate mecanic cu sistem clavetat
  3. Drilluri sau Reamere acționate mecanic
  4. Conuri pentru canalele radiculare
  1. Instrumente pentru utilizare manuala

Prima grupă include instrumente pentru utilizarea manuală, preferate de altfel în prepararea conventionala, în detrimentul instrumentarului mecanic.

Deși pot contribui la creșterea gradului de oboseala a medicului, din cauza duratei mai mari de execuție a lucrării, avantajele pe care acestea le prezintă înclină în continuare balanța în favoarea lor.

În prezent, se înregistrează chiar o creștere a numărului instrumentelor manuale, producătorii încercând să scoată pe piață variante mai eficiente, mai flexibile și mai ergonomice.

În același timp, instrumentarul manual

  • este mai puțin costisitor
  • presupune o tehnică simplă și cu puține riscuri
  • oferă cea mai bună percepție asupra sistemului endocanalicular

Instrumentele endodontice pentru utilizare manuala se clasifică, la randul lor, în mai multe categorii, în funcție de stadiul în care sunt utilizate:

  • instrumentar de bază, pentru diagnostic și tratament;
  • instrumentar pentru realizarea accesului;
  • instrumentar endodontic propriu-zis;
  • piese de mană;
  • instrumentar și dispozitive auxiliare pentru diagnostic și tratament;
  • dispozitive neconvenționale.

În categoria instrumentarului de bază pentru diagnostic și tratament sunt incluse diferite instrumente, destinate atat examenului clinic cat si terapiei endodontice.

  • oglinda dentara plană
  • pensa endodontică
  • sonda endodontică și sonda flexibilă, ce poate avea diferite forme și are varful subțiat pentru acces facil către spațiul endodontic
  • spatula bucală
  • excavator endodontic

O alta categorie de instrumente endodontice manuale o reprezintă instrumentele pentru realizarea accesului către camera pulpară, cuprinzand:

  • lingurile Black;
  • excavatoarele uzuale sau cele endodontice

În funcție de acțiunea în canal, instrumentarul endodontic este clasificat de ISO astfel:

  • instrumente de tip brosa (broaches), cum sunt acele de canal MANI short Barbed Broaches, regăsite in portofoliul PC DENTAL;
  • instrumente tip Kerr (K-type) și derivatele acestora, cum sunt acele de canal MANI K Files, disponibile la PC DENTAL în diferite dimensiuni;
  • instrumente tip Hedstroem (H-type) și derivatele lor, sub forma acelor de canal de la MANI, disponibile în mai multe dimensiuni;
  • spreadere;
  • pluggere

În ceea ce privește numărul instrumentului, acesta indică diametrul varfului si este calculat în sutimi de milimetru;

În portofoliul PC DENTAL există o gamă variată de instrumentar endodontic de cea mai înaltă calitate.

Spre exemplu, acele de canal de la MANI – companie de origine japoneză renumită pentru producția instrumentarului stomatologic -, sunt fabricate din oțel inoxidabil, respectand cele mai înalte standarde și cerințe medicale și tehnologice în domeniu. În același timp, sunt îndeplinite toate criteriile de siguranță și eficiență, având un grad ridicat de durabilitate.

Printre instrumentele standard utilizate în endodonție se află, desigur, mai multe tipuri de ace de canal. Pe lângă cele uzuale, cum sunt acele tip Reamer, K-type File și Hedstroem, pe măsură ce tehnologia evoluează, au fost introduse și alte instrumente noi.

Acele de canal Reamer- R

Un instrument flexibil cu multiple întrebuințări, de tip burghiu, ce permite eliminarea detritusului dentinar și a materialului de obturație în dezobturări, este realizat din oțel inoxidabil de cea mai înaltă calitate.

În portofoliul PC DENTAL sunt prezente acele de canal Reamers produse de MANI, disponibile în mai multe dimensiuni

  • 06, 08, 10, 15, 15/40, 20, 25, 30, 35, 4

Pile K Files (Kerr)

Acele de canal K Files pot fi diferențiate în funcție de schița de răsucire care, în general este pătrată, dar poate fi și rombică, helicoidală sau triunghiulară ( de ex. ace K Flex file, Flex-o-file, Helifile), dar și în funcție de dimensiune;

Acele Kerr de origine japoneza MANI, existente în portofoliul PC DENTAL se regăsesc în mai multe dimensiuni, pentru a acoperi diferite situații întâlnite în practică. Astfel, vom avea ace de canal K files cu următoarele dimensiuni: 06, 08, 10, 15, 15/40, 20, 25, 30, 35, 40

Prin comparație cu acele Reamer, acele K File

  • au un număr mai mare de spirale
  • spiralele sunt mai restrânse decât ale acelor Reamer,
  • prezinta o rezistență mai mare,
  • încărcare mai rapidă datorită spațiului mic de degajare dintre spire.

Putem spune că, datorită calităților sale, acul Kerr este un instrument aproape “universal”.

Acul pila Hedstrom

Datorită profilului acestor ace, de conuri suprapuse în spirală, acele H File se utilizează numai după folosirea unui ac burghiu, în caz contrar existând riscul de blocare și rupere.

Realizate, de asemenea, din oțel inoxidabil, acele H Files MANI, disponibile la PC DENTAL, sunt, la rândul lor, diferențiate pe mărimi: 06, 08, 10, 15, 15/40, 20, 25, 30, 35, 40

Dintre instrumentele din noua generație, un instrument aproape identic cu acul Hedstroem este acul Unifile, care are o flexibilitate mai mare, reducând astfel riscul de blocare și fractura în canal.

Acele Tirre-nerf sau Barbed Broaches

Aceste ace prezintă o serie de așchii ascuțite de-a lungul părții active, fiind indicate în extirparea pulpei vii, extragerea buletelor de vată, conurilor de hârtie, conurilor de argint sau gutaperca. Însă, din cauza unei flexibilități foarte reduse, prezintă risc crescut de fractură când este forțat în canal.

În portofoliul PC DENTAL sunt disponibile acele de canal Short Barbed Broaches ale producătorului MANI, realizate din oțel inoxidabil, în diferite dimensiuni: 1, 1/6, 2, 3, 4, 5, 6

Ace Miller

Acest tip de ace se utilizează pentru fabricarea meșelor de vată pentru uscarea canalelor radiculare sau pentru aplicarea soluțiilor medicamentoase în tratamentul endodontic.

Acele codiță de șoricel

Acele codiță de șoricel au o structură mai robustă, cu crestături mai puțin profunde, rezultând astfel o eficacitate mai mare decât acul tirre-nerf

Instrumentarul endodontic de nouă generație cuprinde instrumente de mână realizate prin proceduri moderne, din metale de înaltă calitate, care îmbunătățesc și eficientizează modalitatea de lucru.

O parte dintre acestea sunt:

  • ace Flexofile,
  • Kerr flex,
  • Micro Mega Cathetherisme (MMC),
  • Micro Mega Elargisment (MME),
  • Unifile,
  • Helifile,
  • Heliapical, etc.
  1. Instrumente acționate mecanic

În această categorie este inclusă Piesa Giromatic, care este o piesă contraunghi modificată, cu o turație de 3000 ture/min, căreia i se atașează diferite instrumente endodontice similare pieselor de mână.

La fel ca în cazul instrumentelor endodontice acționate manual, instrumente acționate mecanic utilizate la piesa Giromatic sunt disponibile într-o mare varietate de forme și dimensiuni.

Dintre instrumentele clasice, utilizate frecvent, sunt:

  • acele de lărgit Alesoire
  • acele Girofile
  • freza Giropointer – o freză foarte scurtă și rigidă – pentru reperarea și degajarea orificiilor canalelor
  • ace Lentullo
  • acele Dynatrak

În categoria instrumentelor moderne, se regăsesc:

  • Ace Rispi care elimină conținutul organic și îndepărtează neregularitățile canalului
  • Ace Heligiro – confecționate prin turnare, cu 3 lame de secționare
  • Acul Flexogates
  1. Drilluri sau Reamere acționate mecanic

Din acestea, cele mai populare instrumente sunt frezele

  • Gates-Glidden (G-type),
  • Peeso reamers (P-type).

Specialiștii PC DENTAL îți stau la dispoziție cu informații detaliate, pentru a putea face alegerea potrivită

  1. Conuri pentru canalele radiculare

Conurile radiculare pot fi confecționate din diferite materiale, în funcție de scopul pentru care sunt utilizate, și reprezintă, de asemenea, instrumente importante în execuția unei lucrări endodontice.

Astfel, sunt disponibile conuri:

  • de hârtie, care au ca scop asigurarea unei uscări complete a canalului,
  • de gutaperca,
  • de argint.

În portofoliul PC DENTAL se regăsesc atât conuri de hartie DENCO, cu dimensiuni diferite (15, 15/40, 20, 25, 30, 35, 40), cât și conurile de gutaperca DENCO, disponibile, de asemenea, în mai multe dimensiuni (15, 15/40, 20, 25, 30, 35, 40).

În completarea instrumentelor endodontice indispensabile în orice cabinet stomatologic și pentru un plus de precizie în activitatea medicului dentist, au apărut diverse sisteme endodontice.

Aceste sisteme au ca scop monitorizarea canalelor radiculare atât în timpul, cât și după acțiunea asupra acestora, oferind un plus de siguranță și crescând rata de succes a tratamentului endodontic.

În concluzie, dată fiind deosebita importanță a diverselor instrumente endodontice, este esențială alegerea unor instrumente de calitate, care să ofere un grad ridicat de eficiență și să prezinte un risc cât mai scăzut de rupere în timpul executării lucrării.

Află mai multe detalii legate de produsele disponibile în portofoliul PC DENTAL direct de la consultanții noștri de specialitate, care te pot asista în alegerea celor mai bune instrumente endodontice, potrivite nevoilor tale.